„Nu te vei simți niciodată iubit atât timp cât nu te vei iubi pe tine însuți.” – Arnaud Desjardines
Moduri prin care ne abandonăm pe noi înșine:
- Ne cerem scuze pentru felul în care ne simțim.
- Lucrăm până la epuizare și ne odihnim suficient.
- Spunem da, atunci când de fapt vrem să spunem nu.
- Ne ignorăm propriile nevoi.
- Nu cerem ajutor atunci când nu mai putem.
- Nu acționăm în acord cu valorile noastre.
Abandonul de sine își are rădăcina devreme în copilărie, atunci când am învățat că ceea ce simțim nu este valid. Pe măsură ce timpul trece acest comportament continuă să se ivească în relațiile adulte, fie că îl conștientizăm, fie că nu. Rămânem fideli credințelor și tiparelor de relaționare care ne sunt familiare, interiorizăm invalidarea și devenim cel mai aspru critic al nostru.
Crescând într-un mediu nesigur, am învățat să ne ascundem adevăratul sine. Pas cu pas am deprins abilități noi și ne-am obișnuit să ne atribuim orice rol potrivit contextului, rol care a menținut liniștea și care ne-a ajutat uneori să evităm abuzul fizic și pe cel emoțional. Deși în copilărie a fost o modalitate prin care am evitat dezamăgirea, abuzurile și umilințele, este important ca acum să înțelegem că acest comportament nu face decât să ne îndepărteze și mai mult de sinele nostru autentic.
Abandonul de sine este un tipar de ignorare a propriilor gânduri, sentimente și nevoi, care contribuie la dezvoltarea stărilor de anxietate, a depresiei și a stimei de sine scăzută.
Nu suntem confortabili să stăm față în față cu emoțiile și trăirile noastre interioare, motiv pentru care alegem să ne distragem atenția cu orice altceva, fiindu-ne mai ușor să privim în exterior decât în interior.
Vestea bună este că avem capacitatea de a dezvolta noi abilități de a face față emoțiilor noastre la orice vârstă. În esența abandonului de sine se află de cele mai multe ori o multitudine de probleme care ne urmăresc de foarte mult timp, iar depășirea lor este un proces ca oricare altul, cu perioade bune și mai puțin bune. Depășirea acestui tipar auto-distructiv include practicarea acceptării, a iubirii și a compasiunii de sine. Cea mai importantă relație pe care o avem de-a lungul vieții este relația pe care o avem cu noi înșine.
Este important să ne reconectăm cu emoțiile noastre, să învățăm să le recunoaștem și să fim atenți la ceea ce au să ne transmită. Emoțiile dețin cheia pentru a ne înțelege nevoile.
Desigur că nimic nu se va schimba peste noapte, însă ușor ușor, vom învăța să fim acolo și pentru noi înșine!